Analizele copiilor la începerea anului şcolar, între obligaţie şi necesitate

În anul 2015 s-a eliminat obligativitatea efectuării setului de analize pentru copii şi prezentarea rezultatului la începerea anului şcolar, hotărâre care a stârnit numeroase controverse pe marginea acestui subiect. Părinţii şi dascălii s-au divizat în două mari tabere: pe de o parte, cei care au răsuflat uşuraţi la auzul veştii, iar pe de alta, cei care au început să se teamă mai mult pentru sănătatea celor mici. La intrarea în orice colectiv, imunitatea unui copil este pusă la încercare, acesta devenind predispus îmbolnăvirilor cauzate de contactul cu persoane străine.
Aşadar, recomandarea cadrelor medicale este aceea ca setul minim de analize să fie efectuat la înscrierea la şcoală sau grădiniţă a juniorului, indiferent dacă rezultatele trebuie sau nu prezentate în mod obligatoriu la instituţia de învăţământ. Deşi resimţit de mulţi părinţi ca un efort suplimentar, acest gest îi poate salva atât pe cei mari, cât şi pe cei mici de bătăi de cap şi suferinţe ulterioare inutile. PREVENŢIA ESTE PREFERABILĂ TRATAMENTULUI!
Echipa RECUMEDIS conştientizează faptul că, în preajma deschiderii anului şcolar, preocupările celor mari şi celor mici sunt multiple şi diverse. Încercând să uşureze pregătirile familiilor pentru acest moment emoţionant din viaţa fiecărui copil şi  a fiecărui părinte, Laboratorul de analize medicale Recumedis a creat pachetul special de analize ce trebuie efectuate la intrarea în colectiv. Astfel, cu o singură vizită la laborator, copiii vor putea efectua investigaţiile necesare la un preţ promoţional şi se vor putea bucura netulburaţi de clipele frumoase.
Recumedis oferă pachetul de analize pentru copii la un preţ special, de doar 29,5 lei, în loc de preţul de listă de 55 de lei:
 - Cultură exsudat nazal și faringian;
 - Antibiogramă, dacă este cazul;
 - Examen coproparazitologic.
De această promoție poate beneficia orice copil care se pregătește pentru începerea creșei, grădiniței sau școlii, în baza unei programări telefonice prealabile la numărul de telefon 0332/882.865, interior 103. Laboratorul de analize medicale Recumedis se află în Iași, Str. Mitropolit Varlaam, nr. 10. Mai multe detalii și informații se pot obține la tel. 0332/882865 (int. 103), fax 0332/882932, mail secretariat@recumedis.ro sau pe www.recumedis.ro.