Mandri participanti la cea de-a treia editie a Festivalului Sanatatii

În perioada 8 – 11 octombrie 2015, am participat la cea de-a treia ediție a Festivalul Sănătății, organizată în Iașul nostru drag, în incinta Palas. Ne bucurăm să vedem că o astfel de inițiativă a reușit să prindă contur și că acest festival continuă, deoarece facilitează relația unitate medicală – pacient. Susținem informarea completă a pacienților referitor la serviciile medicale de care pot beneficia, motiv pentru care susținem și acest festival. În aceste zile, orice persoană a avut posibilitatea de a afla, într-un mediu prietenos, fără a fi afectată de tensiunea unei probleme de sănătate, despre opțiunile pe care le poate accesa în domeniul sanitar. Este important ca fiecare să beneficieze de cât mai multe informații, de la profesioniști, astfel încât să poată lua cele mai bune decizii pentru sănătatea sa și a celor dragi, indiferent că este vorba despre prevenție sau tratament.
Noi am fost prezenți în cadrul festivalului cu reprezentanți ai tuturor unităților noastre medicale:
 - Spitalul Sf. Sava - îngrijiri paliative;
 - Centrul Rezidențial Sf. Anton, specializat în îngrijiri paliative pentru pacienții cu Alzheimer și alte forme de demență;
 - Baza de balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală Recumedis;
 - Laboratorul de analize medicale Recumedis, care efectuează analize medicale decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate Iași pe tot parcursul lunii; - Cabinetul de medicina muncii Recumedis.
Pe lângă informațiile oferite celor interesați la fața locului, am contribuit și la componenta practică a târgului, venind în întâmpinarea participanților cu sesiuni gratuite de măsurare a tensiunii arteriale și demontrații practice de acordare a primului ajutor, încercând astfel să interacționăm cu aceștia și să le stimulăm interesul pentru informațiile de bază pe care oricine trebuie să le cunoască.
De asemenea, în cadrul tombolei pregătite de către organizatorii festivalului, am premiat trei persoane cu vouchere în valoare de 150 lei fiecare, pentru servicii medicale oferite de către oricare dintre unitățile noastre, la alegere.
Ne bucurăm că am putut participa din nou la acest eveniment și așteptăm cu nerăbdare următoarele ediții, care suntem convinși că vor fi de amploare. Pentru fotografii de la festival, vă invităm pe pagina noastră de Facebook.